pentru d-astia de produc paste de dinti (and related stuff)

idee de campanie publicitara bazata pe abtibild branduit (ca tot am umblat azi pe niste site-uri pline cu reclame, campanii, print-uri, spot-uri si tot ce se poate): faceti frumos un abtibild sub forma unei perfuzii de sange branduita cu numele si logu-ul pastei de dinti.(sau periuta sau cabinet stomatologic sau clinica etc)

incheiati contracte cu hoteluri, pensiuni, restaurante etc..orice are bai dotate cu chiuvete (tinta babana ar fi hotelurile) si lipiti abtibildurile in chiuveta, cu gura perfuzei pe scurgere.

daca s-a mai facut, pardon de deranj:)

Later edit: sau un abtibild cu un tobogan intortocheat (sau nu) din parcurile de distractii care are gura pusa invers (adica la capatul de oprire, nu de pornire)-stiti gurile alea de clown sau alte icon-uri ale entertainement-ului cu target copiii-si asteapta sa iti cada tie proteza pe tobogan si sa ajunga in ea. si se potriveste pastelor sau substantelor pentru fixat proteza. sau poate sa fie doar „o gura stirba” si merge si pentru alte produse de igiena orala.

Scrisoare deschisa catre Academia Suedeza

Stimata Academie Suedeza,

Am aflat astazi din presa din Romania ca ati hotarat sa acordati Premiul Nobel pentru Literatura in baza vietii pe care cei propusi au dus-o si nu in baza talentului literar. Nici nu stiti ce bucurie ati facut tuturor romanilor prin aceasta hotarare. Mai ales ca astazi, 8 octombrie 2009, presa din Romania a anuntat, printre altele, ca „Viata in Romania i-a adus Hertei Muller un Premiu Nobel pentru Literatura.” Nu va puteti imagina cati romani au izbucnit in lacrimi in momentele acelea.

Auzind acestea, as indrazni prin prezenta scrisoare sa va rog ca anul viitor sa-mi dati mie Premiul Nobel pentru Literatura. Sau macar o parte din el, fiindca viata mea in Romania nu este asa grea cum a fost cea a doamnei Muller. Dar in Romania e criza acum (si nu doar economica), oamenii sunt concediati pe capete, altii nu-si gasesc de munca, companiile dau faliment, Guvernele se destrama. Si e greu. Sa traiesti in Romania. Asa ca daca se poate, in 2010, v-as ruga sa ma luati in considerare pentru Premiul Nobel pentru Literatura.

Sau  cum am mai mentionat, pentru o parte din el. Am chiar si un pic de talent scriitoricesc, zic unii. Uneori ii cred. Dar nici nu conteaza asta. Conteaza ca am o viata cam grea in Romania.

Si as mai avea o rugaminte, stimata Academie: daca pe mine nu ma veti lua in considerare, as vrea macar sa luati in calcul drept candidati pentru Premiul Nobel pentru Literatura copiii din casele de copii din Romania sau familiile cu mai mult de 2 copii ai caror parinti si-au pierdut locul de munca.  Pentru ca ei au viata mult mai grea decat a mea aici in Romania si nici nu stiti ce mult i-ar ajuta banii pe care ii oferiti dumneavoastra ca premiu. Diploma si medalia puteti sa le pastrati, nu au romanii ce face cu ele.

Cu respect,

un roman care a vrut sa sparga televizorul pe 8 octombrie 2009

Pentru cei care au avut norocul sa nu deschida TV-ul azi sau sa nu aiba timp sa se uite, sa explic:

Herta Muller, scriitoare germana nascuta in Romania, a castigat Premiul Nobel pentru Literatura, premiu oferit de Academia Suedeza. Si toata presa a inceput sa vuiasca: „o romanca a castigat Premiul Nobel pentru Literatura,” „Nobel pentru o romanca” si tot felul de variante de titlu care mai de care incercand sa scoata ochii ca „e romanca.”

Si n-am putut sa ma abtin. Oameni buni, Herta Muller nu e romanca, e doar nascuta in Romania. Apartenenta la o tara si identitatea nationala pe care si-o asuma un om nu au nicio legatura cu locul unde s-au nascut. Intr-adevar, dupa Nae Ionescu (la a carui viziune ader), apartenenta nationala e de doua feluri: teritoriala, asupra careia persoana in cauza nu detine controlul si nu o poate influenta in niciun fel (si aici intra originea, locul in care te-ai nascut sau in care traiesti) si emotionala (nu mai stiu daca asta era termenul folosit de Nae Ionescu), care presupune asumarea voita a unei identitati nationale si (total sau partial) a elementelor care compun aceasta identitate.

Pentru Herta Muller, apartenenta nationala nu mai exista. Si pe vremea cand exista, a fost doar teritoariala, dupa cum singura afirma, citata fiind chiar de catre cei care au pus cu o mandrie prosteasca si nelalocul ei titlurile alea. Deci nu, nu o romanca a castigat Premiul Nobel pentru Literatura.

Cat despre treaba cu „viata in Romania i-a adus Premiul Nobel pentru Literatura,” mai are rost sa explic? Nu e evident ca nu viata in Romania, nu prin ce a trecut ea in Romania i-au adus Hertei Muller Nobel-ul. Sunt multi care au avut o viata ingrozitoare in Romania, poate mai grea decat a doamnei Muller, poate terifianta, dar care nu au luat vreun Nobel pentru Literatura. pentru ca nu viata in romania i-a adus premiul. ci talentul ei de a pune in cuvinte experientele din romania, capacitatea si forta de care a dat dovada in a transforma viata respectiva in fictiune. pentru fictiune a primit Nobel-ul, nu pentru viata. pentru talent, pentru emotia capabila sa o transmita, pentru povestea vietii, dar nu pentru viata pe care a dus-o in romania.

un om analfabet care (sa zicem, ipotetic) a trait aceeasi viata in romania ca si Herta Muller nu ar avea cum sa primeasca Nobel-ul pentru Literatura, pentru ca nu stiu sa scrie.

oameni buni, fiti seriosi! si lasati incercarile penibile de a transmite mesajul „uite dom’le ca se poate si la noi.” Shame on you!

Later Edit: ca sa nu mai zic ca vreunul din prietenii scriitori (nemti, sa zicem, ca e the safest bet) ai doamnei Muller, stiind despre viata pe care a dus-o aceasta in Romania, putea sa scrie o opera avand drept subiect o astfel de viata. si daca se intampla sa dea dovada de mai mult talent sau de o forta mai mare de a transmite mesajul scrierii, putea la fel de bine sa ia Nobel-ul pentru literatura. viata pe care Herta Muller a dus-o in tara asta nu ar fi avut nicio relevanta daca ea nu ar fi ales drept refugiu si supapa de defulare literatura. daca modul ei de a aborda experientele traite in Ro nu ar fi fost expunerea lor intr-o forma literara.

Later Edit2: recunosc, nu stiu cine e Costel Busuioc, dar cititi si aici despre toata treaba mediatica legata de Nobel-ul luat de Herta Muller.

I feel Slovenia

My entry for the Copywriting section-Golden Drum, Off Drum Competition.

Rednecks: ‘S LOV’ EN IA, lil’ lady!
Jamicans: ‘S LOV’ EN IA, man!
African-Americans: boy, ‘S LOV’ EN IA is never gonna die. never gonna die, dog!
Emos: maybe ‘S LOV’ EN IA, but there’s hate in me.
Rockers: ‘S LOV’ EN IA, you tell the unbelievers, but did you know that Christ is dead?
Spanish: caramba, ‘S LOV’ EN IA, chicita!
French: mon dieu, ‘S LOV’ EN IA, comme les americains disent en leur la plus parlee langue du monde.
Italian: ‘S LOV’ EN IA, americano vero!
Portuguese: o senhora, ‘S LOV’ EN IA?
No matter where you’re from, what you fancy or believe in, what language you speak,
there’s love in SLOVENIA. For you. Come and feel the love.
Feel SLOVENIA.
Notes: 1.The idea behind the copy is a play upon the name of the country, SLOVENIA, and the most informal, close to slang way of saying (and spelling, of course) ‘There’s love in you,’ which is ‘S LOV’ EN IA. It is most suitable for TV and radio commercials or web campaigns (viral marketing), since the idea can only be thoroughly conveyed via sound. Each rendition of the phrase ‘S LOV’ EN IA’ has to come in an different accent, as defined either by the nationality of the speaker or their particular traits.
2. The „emo” voice should convey mild depression, sadness etc
3. The „rockers'” line should be sung to the riffs of a guitar
4. The ‘french’ line should be said in a voice that gives away slight mockery and frustration (especially on the second half of the line), so as to hint to the French people’s widely-known attachment to their mother tongue.

what is PR?

My entry for the PR Students competition. (Golden Drum, Off-Drum competition)

marketing de criza

toate brand-urile, mai mari sau mai mici, se zbat sa iasa din criza, sa supravietuiasca in criza sau, in cazuri fericite,  sa iasa “nesifonate” din criza.

si in perioada asta, cred ca oamenii din marketing sunt cei mai solicitati si stresati si lucreaza pe branci pentru a gasi o solutie la problema “ce ne facem cu criza?”

plecand de la post-ul asta, am stat putin sa ma gandesc la toata povestea cu “hai sa dam ceva in plus, hai sa le oferim oamenilor un alt motiv sa ne  cumpere ca sa ne mentinem pe linia de plutire.”

in ceea ce priveste initiativele Saptamana Financiara si Financiarul, sunt perfect de acord cu observatiile din post-ul mentionat. intr-adevar, strategia (zic eu) are capacitatea de a “produce” mai multi cumparatori. problema e insa ca numar cumparatori nu este egal cu numar cititori, in conditiile unei astfel de campanii. Publicatiile amintite sunt evident unele de nisa. Si solutia lor impotriva crizei a fost sa ofere “un ceva” care ar putea interesa pe toata lumea, sau cel putin care se adreseaza maselor. Deci solutia a fost, pe scurt: hai sa ne scoatem din criza scotandu-ne din nisa. Omul care pana la punerea in practica a acestei strategii nu a cumparat SF fiindca nu era interesat de informatiile din publicatie si nu facea parte din publicul tinta, n-o sa cumpere nici acum SF ca sa citeasca SF ci ca sa citeasca acel “ceva” care vine la pachet cu el. Si nu o sa fie niciodata in publicul tinta al SF, ci in publicul tinta (foarte numeros, cel putin in teorie) al acelui “ceva.”  Deci, desi in esenta e cu + strategia asta (creste numarul de cumparatori), in ceea ce priveste scopul/rolul SF, e cu “0″ daca nu chiar cu “-”. Rolul oricarei publicatii e sa informeze, dupa cum bine se stie. Rolul unei publicatii de nisa e sa ofere informatii corecte si pertinente legate de anumite aspecte punctuale, in cazul SF astea fiind  mediul de afaceri, ecomonie, finante-banci etc.

Dupa mine, strategia cu enciclopedia e una impotriva rolului. Pentru ca publicul tinta si mai ales, publicul cumparator rezultat in urma strategiei o sa cumpere SF si o sa citeasca enciclopedia, care nu ofera informatii nici despre mediul de afaceri actual, nici despre economia actuala si tot asa.

Dar ca solutie de criza, e o strategie care functioneaza foarte bine.

Bun, spuneam ca m-am gandit si eu putin la treaba asta cu marketing-ul de criza. Si eu daca as fi pusa (ceea ce foarte probabil nu se va intampla niciodata din multe motive, unul fiind ca criza asta n-o sa dureze forever) in situatia de a veni cu o strategie de marketing de criza, as face asa:

1. M-as duce la biserica sau macar in fata vreunei icoane pe care o am prin casa si as spune: “Doamne, iarta-ma ca ma voi folosi de copiii tai fara de pacat ca sa duc la indeplinire sarcinile mele lumesti, dar daca lui Noe i-ai spus cum sa supravietuiasca atunci cand ai adus potopul pe pamant, mie nu mi-ai spus cum sa supravietuiesc cand ai adus criza. Asa ca fac si eu ce pot, Doamne. Amin.”

2. As pune la punct o campanie care mizeaza pe faptul ca cei mici nu stiu ce e aia criza, nu inteleg fenomenul, nu-i inteleg implicatiile, insa sunt si ei afectati de ea. Pentru ca mama si tata refuza sa le mai cumpere atat de multe dulciuri ca inainte (sau nu le mai cumpara pe cele pe care copiii lor le prefera si care, in (minim)majoritatea cazurilor, sunt cele cu preturi mai maricele).

3. As face un parteneriat cu o companie producatoare/distribuitoare etc de dulciuri (eventual as merge pe cea mai cautata ciocolata-in Romania, cred eu ca e Milka) si as oferi produsul meu alaturi de o ciocolata, o punga de napolitane, o cutie de bomboane si ce mai mananca cei mici. De preferat ar fi sa ofer un produs care costa mai mult (sau la fel) ca produsul meu la pretul celui din urma, ca altfel e cam degeaba si strategia isi pierde cel mai important element, impactul psihologic asupra cumparatorului.

4. As propune sa se bage bani si in niste advertising (o reclama, niste bannere, flyere, btl prin scoli si gradinite sau magazine de articole pt copii, hipermarketuri etc) care sa mearga pe ideea : Copilul tau nu stie ce e criza. Nu-l lasa sa afle! sau Copiii pun multe intrebari la care nu stii sa raspunzi. Nu-i spune ca criza inseamna ca nu mai poate sa se bucure de dulciurile preferate! sau Nu-i spune copilului tau ca criza inseamna ca nu are voie sa se bucure de ce ii place! sau “Exista unele intrebari la care copiii tai trebuie sa afle raspunsul cand “o sa creasca mai mari.” Lasa-ti copilul sa invete ce e criza din cartile de istorie si nu din experienta copilariei! sau ca sa fie si mai dur-poate: Tie, copilaria in comunism ti-a lasat un gust amar si o ura pentru privatiuni. Copilaria in criza poate avea aceleasi efecte. Ai grija de copilaria celui mic! (or smth like that).

Si brand-ul/produsul  iese din criza, mizand chiar pe criza si pe efectele ei negative, ceea ce mie mi se pare “cool” si mai mult, face si un lucru bun, oferind dulciuri copiilor (da, stiu, strica dintii deci de fapt e un lucru rau…oh, can it, kids eats sweets like there’s no tomorrow and u know it and also enable it).  Bineinteles, nu se potriveste oricarui produs, dar eu am pornit de la exemplele unor publicatii si pentru ele treaba cu dulciurile e potrivita.

Later Edit (/Disclaimer): Am pornit de la ceva si am ajuns la alte lucruri.

1. Nu stiu daca strategiile respective target-eaza iesirea din criza. dar in viziunea mea, chiar daca nu sunt, se preteaza ca astfel de strategii.

2. Post-ul asta urmareste de fapt expunerea ideii personale de strategie de criza:)

olimpiada 2.0 si niste oameni

care nu au inteles absolut deloc (in opinia mea) ce li se cerea. am dat peste treaba cu prima editie a olimpiadei 2.o azi, din intamplare. aici. task-ul e in felul urmator:  generarea de  mesaje de relatii publice prin intermediul insemnarilor de pe blogurile proprii, respectiv mesajelor transmise prin intermediul conturilor de twitter. informatiile care vor sta la baza mesajelor concepute de catre participanti vor fi furnizate de catre KFC Romania, prin intermediul blogului KFC Romania.

bun, competitia s-a terminat pe 14, din cate am citit. de fapt, pe 14 ar fi trebuit anuntati castigatorii. eu una n-am gasit nimic legat de castigatori pe site azi, in schimb despre competitori, da.

si m-am mirat, enervat, crucit, intrebat din nou CUM?  si alte chestii. nu mai stau sa citesc iar si sa selectez citate, cititi si voi cat puteti, cat aveti chef si mai ales, cat va permite imunitatea la banalitati cum au inteles oamenii task-ul si cum l-au dus la (buna?!) indeplinire. aici.

de fapt, de ce scriu asta: cu ocazia trebusoarei cu olimpiada 2.0 si KFC, mi-a venit o idee de reclama pt KFC, care a pornit ca am citit la unul din bloggerii inscrisi ca e wireless in KFC (in Bucuresti, preuspun).

n-am avut rabdare, chef etc sa ma chinui iar cu Paint-ul si Ai-ul si sa iasa ceva penibil pentru ca sa fiu nevoita sa dau explicatii ca sa se inteleaga ce mesaj transmit, asa ca o sa zic direct explicatiile:

Reclama KFC (pt TV, web, cred ca merge si outdoor)

slide 1: tip alearga prin gara de nord cu bagajele, trece pe langa kfc dar e cu ochii pe panoul de “plecari” pe care se vede ca e ora 11.55 si ca primul tren care pleaca e in directia Brasov (sa zicem), la 11.58. se vede ca mai tarziu, la 12.30, mai e un tren catre brasov.

slide 2: acelasi tip alearga in directia opusa, spre casa de bilete, iar trece pe langa KFC.

slide 3: acelasi tip asezat la masa in KFC, mancand si avand laptopul in fata, mess-ul deschis, pe ecran se vede o fereastra de la mess deschisa si mesajul trimis de tip: iubito, am pierdut trenul ca a trebuit sa termin un raport la munca. vin cu urmatorul. e la 12.30.

si sloganul KFC:  finger lickin’ good! (ma gandesc si la un text/copy in romana, dar deocamdata merge si numai sloganul)

daca ar fi reclama cu copy-ul in engleza, as zice:  it’s not about the “fast,” it’s about the food. KFC. train-missin’ worthy. finger lickin’ good.

jeune fille

Reste ici, jeune fille,

Tête dans mes mains,

Coeur ailleurs

Rêves disparus derrière les nuages.

Reste ici, jeune fille

Cheveux sur mon orreiller

Jusqu’a la fin

De tes sommeilles.

Reste ici, jeune fille

Coeur dans mes bras,

Cassé en mille morceaux

Que je sais rassembler.

Reste ici, jeune fille,

Un moment plus,

Ton ame blessé,

Que je peux soigner.

Reste ici non plus, jeune fille

Tête dans mes mains,

Coeur raccommodé, ame soigné

Il t’attend. Cheveux d’une autre sur son oreiller.

P.S.: nu prea mai stiu franceza:((

P.P.S: ma bag la “cura” de carti, filme si muzica en francais si scriu ceva mai ne-pueril si ne-semi-penibil:)

if and why

If “time stood still”
why is it that we’re getting older?

If “it’s God’s will”
Why are there Men giving the order
to kill?

If “nothing lasts forever”
Then why on earth all this endeavour?

If “all good things come to an end”
Why do we try to mend and mend and mend
all that is broken or bent?

If “love is all you need”
Why is it that to love goodbye we often bid?

If “life’s not fair”
Why is it that our life we want to share?

If “it’s God’s will”
Why are there Men giving the order
to kill?
If “the truth hurts”
Prepare to feel

si inca 2 idei

Explicatii: ideile se potrivesc oricarui produs etc care mizeaza pe simplitate (fie ca opusa opulentei, fie ca opusa complexitatii, fie pe ideea de rezolvari/solutii simple).

Eu am ales sa fie la cearsafuri uni. initial vroiam sa fie la cearsafuri albe (d-aia si pozele finale), dar mi-am dat seama ca ar fi iesit un slogan rasist: go white! sau, mai rau, go white sheets!-klu klux klan, ring a bell?

ideile sunt asa (la cele cu want to make her happy, ca la primul set se intelege zic eu, dar la al doilea talentul meu in ale paint-ului si Ai-ului imi cam pune piedica in drumul spre a comunica eficient mesajul):

a. tipul fura o poseta de firma (un super brand, Vuitton sau mai stiu eu ce), tipa se uita in poseta si ramane cu gura cascata, se enerveaza si ii arata tipului permisul de conducere gasit in geanta, care e al unei blonde-posesoarea de drept a posetei. (prietena tipului trebuie sa fie bruneta/roscata, sau macar sa se vada clar ca poza de pe permis nu e a ei)

b. tipul fura un catelus, tipa plina de nervi ii arata zgarda pe care scrie numele stapanului, care e Daniel.

luam pranzul sau lansam o racheta?

sunt cateva chestii pe care nu le suport si pe care nu le fac niciodata, fara sa am vreo alta explicatie pentru asta in afara de “pur si simplu nu imi place.”

printre ele:

-nu folosesc niciodata emoticon-ul de pupat

-nu zic niciodata (pe mess, la telefon etc) “te pup” sau “te-am pupat”

-nu raspund niciodata cu “si eu” dupa ce altii imi zic “te pup” sau “te-am pupat”-prietenii s-au obisnuit deja si stiu ca nu imi place, asa ca nu se supara atunci cand raspunsul meu la “te pup”-ul de la sfarsitul conversatiei este “ok, pa-pa”

-nu suport statusul “@work”

si aici vroiam sa ajung. sunt unii care de dimineata pana seara, au statusul asta. mai putin o juma de ora-o ora pe la 1-2 dupa-masa cand au altul: “launch.”

fratioare/surioara, launch inseamna lansare, nu pranz!!! si ma indoiesc ca oamenii aia lanseaza cate ceva in fiecare zi la 1-2, ca sa zici ca nu ma prind eu ca de fapt ei dau ok-ul la vreun site, revista, comunicat de presa, produs etc.

dar nu sunt astia cei mai tari. cei mai tari sunt aia care in pauza de masa isi pun statusul “launch brake.” din nou, fratioare/surioara, pauza e “break.” brake ala de-l folosesti tu e frana. deci tu esti mai smecher decat aia cu launch. tu esti ze boss, esti ala care pune frana la elanul si talentul alora de vor sa lanseze.

eu le-as zice asa: No soup for you! during your launch brake.