Scrisoare deschisa catre Academia Suedeza

Stimata Academie Suedeza,

Am aflat astazi din presa din Romania ca ati hotarat sa acordati Premiul Nobel pentru Literatura in baza vietii pe care cei propusi au dus-o si nu in baza talentului literar. Nici nu stiti ce bucurie ati facut tuturor romanilor prin aceasta hotarare. Mai ales ca astazi, 8 octombrie 2009, presa din Romania a anuntat, printre altele, ca „Viata in Romania i-a adus Hertei Muller un Premiu Nobel pentru Literatura.” Nu va puteti imagina cati romani au izbucnit in lacrimi in momentele acelea.

Auzind acestea, as indrazni prin prezenta scrisoare sa va rog ca anul viitor sa-mi dati mie Premiul Nobel pentru Literatura. Sau macar o parte din el, fiindca viata mea in Romania nu este asa grea cum a fost cea a doamnei Muller. Dar in Romania e criza acum (si nu doar economica), oamenii sunt concediati pe capete, altii nu-si gasesc de munca, companiile dau faliment, Guvernele se destrama. Si e greu. Sa traiesti in Romania. Asa ca daca se poate, in 2010, v-as ruga sa ma luati in considerare pentru Premiul Nobel pentru Literatura.

Sau  cum am mai mentionat, pentru o parte din el. Am chiar si un pic de talent scriitoricesc, zic unii. Uneori ii cred. Dar nici nu conteaza asta. Conteaza ca am o viata cam grea in Romania.

Si as mai avea o rugaminte, stimata Academie: daca pe mine nu ma veti lua in considerare, as vrea macar sa luati in calcul drept candidati pentru Premiul Nobel pentru Literatura copiii din casele de copii din Romania sau familiile cu mai mult de 2 copii ai caror parinti si-au pierdut locul de munca.  Pentru ca ei au viata mult mai grea decat a mea aici in Romania si nici nu stiti ce mult i-ar ajuta banii pe care ii oferiti dumneavoastra ca premiu. Diploma si medalia puteti sa le pastrati, nu au romanii ce face cu ele.

Cu respect,

un roman care a vrut sa sparga televizorul pe 8 octombrie 2009

Pentru cei care au avut norocul sa nu deschida TV-ul azi sau sa nu aiba timp sa se uite, sa explic:

Herta Muller, scriitoare germana nascuta in Romania, a castigat Premiul Nobel pentru Literatura, premiu oferit de Academia Suedeza. Si toata presa a inceput sa vuiasca: „o romanca a castigat Premiul Nobel pentru Literatura,” „Nobel pentru o romanca” si tot felul de variante de titlu care mai de care incercand sa scoata ochii ca „e romanca.”

Si n-am putut sa ma abtin. Oameni buni, Herta Muller nu e romanca, e doar nascuta in Romania. Apartenenta la o tara si identitatea nationala pe care si-o asuma un om nu au nicio legatura cu locul unde s-au nascut. Intr-adevar, dupa Nae Ionescu (la a carui viziune ader), apartenenta nationala e de doua feluri: teritoriala, asupra careia persoana in cauza nu detine controlul si nu o poate influenta in niciun fel (si aici intra originea, locul in care te-ai nascut sau in care traiesti) si emotionala (nu mai stiu daca asta era termenul folosit de Nae Ionescu), care presupune asumarea voita a unei identitati nationale si (total sau partial) a elementelor care compun aceasta identitate.

Pentru Herta Muller, apartenenta nationala nu mai exista. Si pe vremea cand exista, a fost doar teritoariala, dupa cum singura afirma, citata fiind chiar de catre cei care au pus cu o mandrie prosteasca si nelalocul ei titlurile alea. Deci nu, nu o romanca a castigat Premiul Nobel pentru Literatura.

Cat despre treaba cu „viata in Romania i-a adus Premiul Nobel pentru Literatura,” mai are rost sa explic? Nu e evident ca nu viata in Romania, nu prin ce a trecut ea in Romania i-au adus Hertei Muller Nobel-ul. Sunt multi care au avut o viata ingrozitoare in Romania, poate mai grea decat a doamnei Muller, poate terifianta, dar care nu au luat vreun Nobel pentru Literatura. pentru ca nu viata in romania i-a adus premiul. ci talentul ei de a pune in cuvinte experientele din romania, capacitatea si forta de care a dat dovada in a transforma viata respectiva in fictiune. pentru fictiune a primit Nobel-ul, nu pentru viata. pentru talent, pentru emotia capabila sa o transmita, pentru povestea vietii, dar nu pentru viata pe care a dus-o in romania.

un om analfabet care (sa zicem, ipotetic) a trait aceeasi viata in romania ca si Herta Muller nu ar avea cum sa primeasca Nobel-ul pentru Literatura, pentru ca nu stiu sa scrie.

oameni buni, fiti seriosi! si lasati incercarile penibile de a transmite mesajul „uite dom’le ca se poate si la noi.” Shame on you!

Later Edit: ca sa nu mai zic ca vreunul din prietenii scriitori (nemti, sa zicem, ca e the safest bet) ai doamnei Muller, stiind despre viata pe care a dus-o aceasta in Romania, putea sa scrie o opera avand drept subiect o astfel de viata. si daca se intampla sa dea dovada de mai mult talent sau de o forta mai mare de a transmite mesajul scrierii, putea la fel de bine sa ia Nobel-ul pentru literatura. viata pe care Herta Muller a dus-o in tara asta nu ar fi avut nicio relevanta daca ea nu ar fi ales drept refugiu si supapa de defulare literatura. daca modul ei de a aborda experientele traite in Ro nu ar fi fost expunerea lor intr-o forma literara.

Later Edit2: recunosc, nu stiu cine e Costel Busuioc, dar cititi si aici despre toata treaba mediatica legata de Nobel-ul luat de Herta Muller.

luam pranzul sau lansam o racheta?

sunt cateva chestii pe care nu le suport si pe care nu le fac niciodata, fara sa am vreo alta explicatie pentru asta in afara de “pur si simplu nu imi place.”

printre ele:

-nu folosesc niciodata emoticon-ul de pupat

-nu zic niciodata (pe mess, la telefon etc) “te pup” sau “te-am pupat”

-nu raspund niciodata cu “si eu” dupa ce altii imi zic “te pup” sau “te-am pupat”-prietenii s-au obisnuit deja si stiu ca nu imi place, asa ca nu se supara atunci cand raspunsul meu la “te pup”-ul de la sfarsitul conversatiei este “ok, pa-pa”

-nu suport statusul “@work”

si aici vroiam sa ajung. sunt unii care de dimineata pana seara, au statusul asta. mai putin o juma de ora-o ora pe la 1-2 dupa-masa cand au altul: “launch.”

fratioare/surioara, launch inseamna lansare, nu pranz!!! si ma indoiesc ca oamenii aia lanseaza cate ceva in fiecare zi la 1-2, ca sa zici ca nu ma prind eu ca de fapt ei dau ok-ul la vreun site, revista, comunicat de presa, produs etc.

dar nu sunt astia cei mai tari. cei mai tari sunt aia care in pauza de masa isi pun statusul “launch brake.” din nou, fratioare/surioara, pauza e “break.” brake ala de-l folosesti tu e frana. deci tu esti mai smecher decat aia cu launch. tu esti ze boss, esti ala care pune frana la elanul si talentul alora de vor sa lanseze.

eu le-as zice asa: No soup for you! during your launch brake.

ce-as vrea eu de la yahoo messenger

ca tot am scris azi despre google wave si treaba cu real-time-ul, ma gandeam ce m-ar atrage pe mine la un nou serviciu de instant messaging. sau ce as vrea adaugat la yahoo messenger. si avem o lista:

1. sa ma intrebe, atunci cand inchid o fereastra de discutie cu cineva, daca vreau sa “save conversation.” eu nu pastrez arhiva si nici nu vad sensul in a  pastra toate discutiile. insa uneori trebuie sa dau copy-paste si sa salvez in word vreo discutie, mai ales cand cuprinde vreun task sau orice altceva de la munca. si sa-mi faca frumos un folder prin preferences pe undeva cu “saved conversations.” eventual, sa-mi puna si un buton discret in dreptul persoanelor din lista care sa deschida conversatiile salvate cu ei.

2. sa ma intrebe daca vreau sa salvez link-urile pe care mi le-a trimis cineva (sau pe care le-a trimis eu) intr-o conversatie. tot asa, cand inchid fereastra. si sa am folder de “saved links.”

3. sa aiba optiune de file viewing (sper sa nu aiba deja si sa fiu eu prea certata cu tehnologia). ca la photo sharing. pui fisiere (cu ce extensie vrei tu) si celalalt le citeste, asculta, vede. si daca vrei sa le salvezi, bine. si la fel, sa te intrebe cand inchizi fereastra daca vrei sa salvezi fisierele vizualizate. si evident, buton de saved files, organizat pe categorii: video, audio, pictures etc.

cam atat mi-a venit in minte azi.

a, stiu ca multi ar vrea sa le arate yahoo-ul cine e pe invisible (un lucru pe care yahoo nu-l poate face, ca si-ar da cu firma in cap) sau sa aiba un program mai sofisticat decat buddy spy sau site-urile alea de tipul “detector” care sa le spuna cine e pe invisible. Eu una NU vreau asta. pentru ca m-ar frustra. n-as putea sa nu ma intreb daca nu cumva persoanele respective sunt invisible doar pentru mine (sau daca sunt printre cei pt care stau invisible). nu de alta, dar asta fac si eu:))). stau foarte rar available, o data la cateva luni. dar doar pentru cateva persoane. si ca sa-mi fie mai usor, mi-am organizat lista de mess si am in ea un grup care se numeste “the online group.” si cand vreau sa stau online, stau doar pentru grupul respectiv:d

google wave is not cybersex friendly

google wave e platforma de comunicare online ce va fi lansata de google. din cate am inteles eu despre ea, o sa fie o app care inglobeaza si instant messaging features si social networking features si tot felul de alte chestii-file sharing, photo sharing etc. daca vreti sa stiti mai multe, cititi despre google wave aici.

ce mi-a atras mie atentia a fost faptul ca este o platforma real-time, adica, din ce am citit, atunci cand comunici cu cineva, poti vedea litera cu litera ce scrie respectiva/ul.

adeca daca la mess iti apare ‘gigel is typing a message,’ la google wave o sa-ti apara ‘gigel is typing vrei sa mergi cu mine la film?’

eu zic ca treaba asta cu google wave si real-time-ul (daca treaba e asa cum am inteles eu-nu sunt sigura, asa ca daca am inteles aiurea, astept sa ma lumineze cineva) n-o sa prinda. cel putin nu in conversatiile one-on-one.

pentru ca:

1. google wave/real-time are potential de  relationship-killer. nu stiu daca e cu ferestre ca la mess, dar ma gandesc ca ceva asemanator trebuie sa fie. ce faci daca gresesti fereastra? la mess, daca te prinzi in timp util, stergi si gata. dar cand tu tocmai i-ai spus iubitei ca ajungi tarziu acasa ca ai treaba la munca si apoi vrei sa-i spui lui Fane ca ‘frate, hai ca am vrajit-o, i-am zis ca am de lucru si ajung tarziu‘ dar scrii tot in fereastra in care vorbeai cu iubita, ce te faci?

si asta e doar un exemplu. altul:

stiti momentele alea (pe mess ) cand un prieten sau prieten iti povesteste de-a fir a par ceva si nu mai termina odata si tu cum prinzi un moment in care a facut o pauza de o secunda in avalansa de informatii vrei sa bagi un ‘hai ca eu trebuie sa plec?‘ si in timp ce scrii, vezi ca a inceput si el/ea sa scrie si e clar ca mai are de povestit si atunci stergi? ce mama naibii faci daca e real-time si ala vede ca vrei sa-l expediezi?

2. google wave e clar si moartea pasiunii. incerci si tu sa vrajesti o tipa/un tip si sa te dai inteligent(a), misterios/oasa, inetresant(a), sexy etc. dar cand vede ala ca tu scrii ‘pai daca te interes incant uimest intriga asa mult ce-ti spun despre mine, poate ar trebui sa ne vedem. sa-ti arat   sa-ti demonst sa te convingi ca am multe de aratat ca mai ai multe de invatat despr ca am multe talente ascunse.‘ Nu-i asa ca i-ai trage clapa la intalnirea la care trebuie sa-i afli talentele ascunse?

3. e frustrant. cand vezi primele cuvinte, avand in vedere ca e totusi o conversatie si nu teatru absurd, te prinzi ce vrea sa spuna omu’. dar daca el tine mortis sa-si aleaga cuvintele sau are un lapsus?

pe mess se intampla chestii cum ar fi : ‘frate, am fost sa vad Terminator Salvation.‘ si apoi apar aproape in acelasi timp 2 replici: ‘si cum e?’  &  ’si e foarte misto, ba.‘    omu’ a raspuns la intrebare inca inainte sa intrebi. dar nu-i nimic, ai dat enter, asta e.

dar cand ala tot ti-o ia inainte si vezi ca-ti anticipeaza intrebarile si-ti raspunde pana apuci tu sa le scrii si ca discutia devine monolog…iar te enervezi.

plus ca daca la mess lucrurile sunt pe ideea ‘las’ ca merge, am dat enter, ce conteaza? doar nu stau acum sa sterg,’ la google wave cu siguranta o sa fie si unii care sa sara cu un: ‘frate, pai d-asta e real-time. sa vezi ce p**a mea scriu eu. de ce dracu ai mai dat enter la ’si cum a fost?’ cand ai vazut ca eu scriam ’si e misto’ ?  cateva episoade d-astea si incepi sa faci curat in lista de prieteni…si nu doar virtuali, ca o sa-ti vina sa le dai un cap in gura celor care se iau de tine ca nu respecti si intelegi principiul real-time, care e acolo ‘sa te ajute sa nu pici de prost sau de penibil da’ tu nu…batman, batman, am scris, dau enter! ce crezi ca e asta, mess?’

4. nu e cybersex friendly (sau kinky-sexy-porno-talk friendly)! sta omu cu mana pe capsele de la pantaloni, pregatit sa se dezbrace la primul semn si pe ecran vede ‘vreau sa ma futi  ma penetr intri in piz sa mi-o tragi toata noaptea, sa ti-o su iau in gura, sa ma fut mi-o dai pe la spate’

deci nu. eu zic ca treaba cu one-on-one conversations in real-time nu merge.

Comunicarea online (de buna sau proasta calitate) trebuie sa fie ca un film porno (again, de buna sau proasta calitate).

Nimeni nu vrea sa vada making of-ul. Daca tipa ti-a raspuns la ‘zi-mi ceva ce nu stie nimeni despre tine‘ cu ‘i can kill a man with my thumb‘ si ai ramas wow, nu vrei sa stii ca inainte se apucase sa scrie ‘imi place sa mananc unt gol,’ nu? Se duc naibii toata placerea si senzatia de bine si dorintele ascunse etc pe care conversatia cu ea ti le-a trezit.

La fel si la porno. Daca scena te excita, clar nu vrei sa vezi ca a fost filmata de x ori pentru ca ala nu mai putea sa aiba erectie ca mai filmase 10 scene in ziua aia. Sau cum aparea regizoru’ sa o miste un pic pe tipa ca sa poata cameramanul sa filmeze cum ii se misca sanii in timp ce-l calareste p-ala.

provocare

am fost challenged sa scriu o poezie vesela despre moarte, dupa ce am cerut cuiva parerea despre cea pe care am scris-o acum cateva zile.

iata ce a iesit:

De doua nopti nu mai am geam
Sa o privesc pe tipa de la 2
De la un bloc vecin, de vizavi
Cum se dezbraca-n sanii goi
Si doarme asa pana in zori de zi
Parca mai ieri stateam lipit de el
Cu ochii mari, aproape bulbucati
Si-n mintea-mi: ganduri fel de fel
“Ce bine ca nu-i are plati!”

De doua nopti nu mai am geam
Si parca ma furnica pielea toata
Mi-aduc aminte de tipa ce-o priveam
Si simt deasupra-mi parca zloata
Ma-nteapa inima. Vai, Doamne!
Din piept parca imi creste-un pom
Sa fie cu noroC! Macar sa faca poame
Rotunde, dulci si putin moi
La fel ca sanii tipei de la 2/ Stiti voi, ca sanii tipei de la 2
O sa le tin in mana cand s-au copt
De doua zile eu sunt mort.

Varianta la ultimele 2 versuri:
Din inima imi creste-un pom
De doua nopti nu mai sunt om.

De ce iubim internetul?*

Pentru mulţi dintre noi, Internetul a ajuns să fie singura dragoste împărtăşită, o dragoste fără năbădăi, fără certuri, fără dureri de cap (deşi asta depinde de câte ore petreci în faţa monitorului), fără lacrimi, suspine şi reproşuri.
Internetul ne iubeşte pe toţi în mod egal şi deşi se imprăştie în milioane (sau chiar miliarde) de astfel de iubiri virtuale, nimeni nu se simte neglijat, părăsit sau mai puţin atrăgător pentru că Internetul, amant neobosit, reuşeşte să trezească în oricine sentimentul iubirii absolute şi pe cel al confortului unei relaţii ce nu se va termina niciodată.
Dacă în viaţa reală, femeile devorează fiecare rând din revistele glossy, întrebând paginile Cosmopolitan ca pe oracolul din Delphi cum să-i sucească minţile iubitului pentru ca el să nu-şi mai sucească gâtul uitându-se după altele şi bărbaţii, la rândul lor, se întâlnesc ca la cenaclul literar ca să dea de capăt cărţii numite generic « Ce gândesc femeile ? », în planul virtual, totul pare a fi edenic.
Cuplul primordial, pentru generaţia de azi, nu mai e format din Adam şi Eva, ci din oricare dintre noi şi un www. Sau mai multe, după pofta inimii şi viteza conexiunii de Internet.
Web-ul nu inşală, nu minte, nu uită când e ziua ta, nu te critică, nu ţipă la tine, nu se uită la meci sau la telenovele. Ba din contră. Internetul e lângă tine zi şi noapte, ştie să-ţi răspundă la orice întrebare, îţi arată că te ascultă atent când vorbeşti cu el (de câte ori n-aţi căutat ceva pe Google şi site-ul, înţelegător cu defectele voastre dar nu cu un aer de superioritate, v-a răspuns politicos « Aţi dorit să scrieţi… »), ştie nu doar când e ziua ta, dar iţi poate numi în 0.1 secunde 20 de personalităţi care au aceeaşi zi de naştere, are răbdare să te înveţe pas cu pas cum să faci orice (din păcate sau nu, o căutare după cuvântul « cum » are ca prim rezultat « Cum să spargi o parola de Yahoo ») şi aproape niciodată nu e prea ocupat pentru tine.
Cum să nu iubim Internetul, când el ne arată zi de zi cât de mult ne iubeşte pe noi ?
Mai mult, în ultima vreme, a devenit şi mai atent şi drăgăstos, odată cu apariţia blog-ului.
În relaţia noastră cu Internetul, blog-ul e dovada supremă de iubire. El arată ca web-ul ne impărtăşeşte aspiraţiile, dorinţele şi visele de mărire, că ne e alături orice am vrea să facem, că ne inţelege frustrările şi complexele şi că e gata să preia asupra lui povara supărărilor şi a durerilor noastre.
Scrii, pictezi, te pricepi la fotografii ? Blog-ul te ia de mână şi te prezintă celorlalţi, te face cunoscut, te ajută să ajungi mare. Te-a supărat şeful, colegul de birou, prietenul cel mai bun sau vânzătoarea de la magazinul din colţ ? Blog-ul nu-ţi va spune niciodată că exagerezi şi că astea sunt doar nimicuri, ci te va ruga să-i spui mai mult, să-ţi exteriorizezi sentimentele până când ele devin una cu virtualul şi…te simţi dintr-o dată mai bine.
A fi online a devenit o adevarată virtute, pe când offline-ul e un stigmat care te transformă într-un paria al societăţii. « Gândesc, deci exist » aparţine deja unui trecut revolut. Pentru prezent, revelaţia conştiinţei de sine nu este catalizată decât de evidenţa faptului că trăieşti în mediul online. « Sunt online, deci exist » e crezul actual al (aproape) întregii lumi.
Internetul e la câteva click-uri distanţă de a deveni o religie, iar adepţii ei, din ce în ce mai numeroşi, se închină azi la un chip pixelat.
Şi dacă la început, Internet Cafe-ul a fost lăcaşul de cult al acestei religii în formare, acum puţini sunt cei care mai fac paradă de credinţa lor, cei mai mulţi alegând să aducă ofrande zeului Internetului în intimitatea casei lor, jertfind ore, zile şi nopţi întregi pe altarul megabiţilor conexiunii.
Internetul ca religie şi-a încheiat perioada de prozelitism de multă vreme, fiindcă mirajul unei vieţi virtuale, în care poţi să fii oricine vrei, a făcut ca generaţii întregi să depună jurământul de credinţă încă de când mai nimeni nu ştia ce înseamnă online.
Ne-am iubit cu o Fata Morgana crezând că e o aventură de o noapte şi ne-am trezit dimineaţa prinşi într-o relaţie de lungă durată. O căsătorie chiar, al cărei certificat e contractul semnat cu o companie care oferă servicii de Internet.
Şi ne iubim la fel ca în prima zi sau poate de fapt mai mult pe zi ce trece.
Totuşi, de ce iubim Internetul ?
Pentru că dă fără să ceară nimic în schimb ? Pentru că suntem la adăpost de dezamăgiri, de a fi respinşi sau excluşi ? Pentru că e simplu şi nu presupune niciun efort ?
Posibil. Însă universul compensatoriu pe care virtualul ni-l oferă ne privează din ce în ce mai mult de elemente esenţiale din realitate. Şi privaţiunea, pe care o resimţim chiar dacă nu o conştientizăm, ne leagă şi mai mult de Internet, într-o încercare disperată de a umple golurile.
Relaţia cu Internetul e o relaţie-surogat. Fără îndoială.  Dar una fără compromisuri, fără complicaţii, fără probleme, într-un cuvânt, fără miez.
Sau cum ar spune orice femeie Cosmo şi orice bărbat care a citit (şi a şi înţeles) din scoarţă în scoarţă cartea numită generic « Ce gândesc femeile? », Internetul e sex, nu dragoste.

*e un text mai vechi. care imi place. ar fi putut sa fie publicat in revista 22. din pacate, n-a fost. asa ca il public eu aici sa-i fac oarecum dreptate.

cosmopolitan and I part 2: io nu vreau sa fiu rafinata

promiteam inca ceva “delicios de amuzant” din cosmo-ul de luna aceasta.

si cum sunt un om cu vacanta si fara viata personalo-sociala, il servesc acum:)

la pagina 83 a sus-numitei reviste glossy, intr-un chenar galben, cineva isi face mila de noi femeile care nu stie ce e aia oedipian decat daca se pune-n ciorba (toata treaba cu articolasu asta mi se pare o mare dare cu firma-n cap pentru cosmo, care cica scrie pentru femei d-astea empowered care stie ce vrea:P) si ne ofera niste “trucuri pentru discutii rafinate.“

asta asa, in caz ca te nimeresti naibii printre oameni care nu s-au uitat pe youtube la clip-ul cu 6 cai frumosi si iti trebuie rapid un alt ice-breaker, cum s-ar zice.

si ne explica noua cosmo ce inseamna urmatorii termeni: keynesian, proustian, oedipian, machiavellic, reaganomie, dickensian, whitmanesque.

la primul, toate bune si frumoase. ne spune de unde deriva termenul si apoi la ce face trimitere. chapeau, as zice.

dar m-as grabi, ca definitia lui proustian incepe asa: “cand o anumita aroma sau gust declanseaza o amintire din trecut.”

ah, cu ce sa-ncep?  cum ma sa zici (admitand ca “:” in limba vorbita se inlocuieste cu este sau inseamna) “proustian este cand?”  si sa te mai lauzi ca dai trucuri pentru o discutie rafinata? unde e rafinamentul?

am o viziune: femeia non-cosmo si femeia comso la cafea.

fnc: fata, ce e aia proustian? ca vorbeam ieri cu iubi si mi-a zis ca scovergile pe care i le-am facut la pranz sunt pentru el un deliciu proustian.

fc: draga, cum sa-ti explic eu tie…proustian e cand o anumita aroma sau gust declanseaza o amintire din trecut.

fnc: fata, ce desteapta esti. se vede ca ai scoala la Paris.  ah, si a mai zis el ceva intr-o zi si tot asa n-am inteles. ceva de un vis…fridian, freidian…

fc: freudian, draga. asta e cand sexul sta la baza tuturor experientelor, intamplarilor, fobiilor etc din viata unui om.

nu zic nu, am comis-o si eu la viata mea, cand intrebata fiind “ce inseamna x?” am raspuns “x este cand…” dar eu n-aveam pretentii de discutie rafinata, ca daca incepeam cu “x este cand,” dupa ce dadeam eu acolo o definitie chinuita terminam apoteotic cu “sau ceva de genul…pana mea, cauta si tu pe net.” si daca tot cauti, baga si  clipu cu 6 cai frumosi sa ne distram:))

asa, am divagat. si mai e ceva la definitia lui proustian…cum adica amintire din trecut? exista si d-alea din prezent sau din viitor? io una n-am.

mai departe. oedipian:”caracteristica este atractia fata de parintele de sex opus.” nu-nteleg. caracteristica lu cine? ca oedipian e deja o caracteristica. m-am bulversat.

apoi ne zice ca vine din piesa lui Sofocle, Oedipus Rex. asa, asa, ca daca zici Oedip Rege mai-mai ca crede lumea ca nici macar nu l-ai citit pe Sofocle asta.

si finalul e…”acolo (in Oedipus Rex, adeca) e vorba de un rege care-si omoara neintentionat tatal si se insoara cu mama.”

n-am cuvinte. imi si imaginez o domnisoara cosmo la intalnire sau la discutie cu seful (ca cica pentru situatiile astea ne dau trucurile…din nou, firma-n cap…femeile e nerafinate si nu stie ce e aia, da barbatii de le invita la intalnire da.) zicand pe un ton afectat: “eu cred ca toti oamenii sufera de complexul oedipian. stii, termenul asta vine din scrierea lui Sofocle, Oedipus Rex, unde e vorba de un rege care-si omoara neintentionat tatal si se insoara cu mama.”

nu zau? si in “Idiotul” e vorba de un print un peu retarde (cu accent ascutit pe ultimul e:P), nu?

restul termenilor e ok definiti..aproape.

acum, ideea e ca articolasu are ca sursa ceva scris de un anume Roger Martin. evident, omu scrie in engleza.

si da, recunosc, sunt unul din acei oameni ipocriti. care apara limba romana si militeaza pentru folosirea corecta a cuvintelor s.a.m.d, dar care totodata zic “da, in engleza suna bine, da in romana…nu merge”

asa ca zic si aici: “proustian: when a certain flavour triggers a memory from the past”-merge!…da in romana, nu:d

ca sa inchei, repet ce am zis la inceput: io nu vreau sa fiu rafinata. daca as fi vrut, v-as fi zis ca orice definitie se da cu gen proxim si diferenta specifica.

cosmopolitan and I part 1: cheia unei relatii fericite

ca o pitzi ce sunt o data la cateva luni (uneori mai des, recunosc), citeam zilele astea cosmopolitanul din august.

printre altele, un articol mare si frumos cu titlul “ce sa ceri de la iubitul tau pentru o relatie fericita.”

si apoi, cu liniuta (de fapt, cu numere), incepe: cateva cine preparate cu “daruire,” dovezi de iubire, sa nu-ti ceara sa te schimbi si treburi de-astea de le vrem cu toatele de la barbatii de langa noi.

bun, e de bine, nimic de zis. numai ca…si aici e problema mea…nu pot sa nu ma intreb (un pic exasperata chiar) “Cat de greu e sa fii coerent, in conditiile in care formularea din titlu iti da deja forma pe care trebuie sa o aiba raspunsul?”

cand intrebarea e : ce sa ceri…?, nu sunt multe moduri in care poti formula raspunsul. ori zici si tu cu verb la modul conjunctiv  “sa…fie, faca, dreaga sau sa nu faca, dreaga etc” ori raspunzi scurt si la obiect cu substantiv: mancare, iubire, pitici roz cu cravata verde..nu conteaza, substantiv sa fie.

ei bine, la cosmo treaba nu sta asa. dupa 3 raspunsuri formulate corect, vin 2 care in contextul intrebare-raspuns (evident, intrebarea e aia pe care am mentionat-o) nu au sens.

si anume: un om de incredere. si sa mi-l aduca legat la maini si cu un calus in gura sau cum? de ce i-as cere iubitului meu un om de incredere? pe bune acum, cat de greu e sa tastezi un “sa fie”?

la nr. 5, avem: un barbat, nu un pusti. asta probabil in cazul in care atunci cand i-ai cerut un om de incredere, ti-a adus un pusti. culmea e ca mai jos, in cele cateva randuri care explica de ce treaba asta e buna pentru relatie, apare urmatoarea formulare: “maturitate si stabilitate emotionala sunt…” era greu? sa puna asta la inceput si sa spuna la sfarsit un “ca doar iti doresti un barbat, nu un pusti, nu?” se pare ca da…

la nr 7. iar lipseste un sa, raspunsul dat fiind “treburile administrative 50%-50%.” eu as zice un sa imparta, sa propuna, sa fie de acord sa impartiti…

la 8…optimist si cu simtul umorului bine dezvoltat. SUBSTANTIVE, oameni buni, substantive!

in rest…pana la 20, ca atatea sunt…e relativ ok. mai sunt niste “fara-uri” acolo (fara flirturi nevinovate, de exemplu), dar pe astea mi le imaginez asa cu ghilimele si semnul exclamarii la sfarsit (in ideea ca ti se serveste replica pe care sa i-o spui) si iert.

dar ajungem in mod inevitabil si la “10 lucruri pe care el le asteapta in schimb de la tine” (trec peste faptul ca era elegant daca nu mentionau si “in schimb,” ca asa  reiese ca barbatii, pentru fiecare 20 de lucruri pe care le fac pentru tine si pentru relatia voastra, cer si ei sarmanii in schimb numai 10, doar-doar  or primi 5:))))

aici treaba sta ok. in afara de punctul 6, care anunta: fotbalul e o “religie.” bine, bine, nu zic nu, dar din nou, in ideea de coerenta titlu-continut, iar nu se pupa. bineinteles, mai pe la sfarsit, apare :lasa-l si tu sa-si savureze meciul.  o transformare de la imperativ la conjunctiv si se rezolva problema.

da nu, batman, batman!

si mai e ceva delicios de amuzant (cum am auzit eu ca zice lumea “buna” in ultima vreme) in numarul de august din cosmo, dar lasam pe rant-ul de saptamana viitoare…sau cand o fi:)